Târgul ONG #YOUTH
- Yellow Shirts
- Oct 7, 2024
- 1 min read
Updated: Oct 17, 2024
Cu mare bucurie am participat sâmbătă, 5 octombrie 2024, la Târgul de ONG-uri băimărene #YOUTH, organizat de către Asociația Suflete Verzi, cea care se ocupă de bistroul vegan social Greenys.
Ne-am adunat astfel 17 ONG-uri, fiecare prezentând proiectele pe care le desfășoară și oportunitățile de a face voluntariat în cadrul organizației sau prin intermediul acesteia, în special acele activități dedicate tinerilor, deopotrivă ca voluntari sau ca participanți. Ne-am simțit extraordinar, căci mereu ONG-urile din Baia Mare reușesc să se alinieze și să creeze ceva deosebit pentru comunitate. Rezultatul? 160 de participanți la târg.


Cu această ocazie, am avut-o prezentă alături de noi pe Melinda, care de curând și-a încheiat stagiul în Spania, în cadrul proiectului Extremadura Solidarity Corps, coordonat de Asociacion Multideportiva Euexia în colaborare cu Placeat. Melinda și-a făcut stagiul de cele 10 luni într-un centru de zi pentru persoane cu dizabilități, unde a lucrat cu beneficiarii sesiuni de kinetoterapie, dar și ateliere de lucru manual. În cadrul târgului, a povestit despre experiența ei în proiect, dar și despre posibilitatea pe care o au tinerii să beneficieze la rândul lor de o astfel de oportunitate.
Andreea a prezentat o oportunitate mai puțin întâlnită, și anume aceea de a participa, tot prin programul Corpul European de Solidaritate, în cadrul unei acțiuni de Ajutor Umanitar. Aceasta urmează să plece într-un stagiu de 11 luni, în Lima, Peru, unde va lucra pe comunicare și promovarea activităților din sectorul textil.
Mai jos vă lăsăm informațiile necesare pentru a deveni voluntar în cadrul programelor Corpul European de Solidaritate, iar cei interesați de astfel de stagii sunt așteptați cu drag saă ne contacteze.
Comments