top of page

EXCELeaza: Tema echipa 3

Proiectul pe care l-am avut de făcut a avut ca scop să ne învețe să lucrăm cu Excelul pentru a analiza date și să le prezentăm apoi unui auditoriu nespecializat. Pentru acest obiectiv, am făcut un fișier Excel cu analiza și prezentarea grafică și un fișier Word unde am detaliat sub formă de text pașii făcuți în Excel.

Pentru crearea Excelului am urmărit materialele de la curs și am aplicat ceea ce era prezentat pe datele noastre. Nu a fost ușor să transpunem unii pași, însă doamna profesoară a fost mereu de ajutor, răspunzându-ne la întrebări și dându-ne sugestii când ne împotmoleam. În general, am urmat pașii din video, de la verificarea valorilor lipsă și completarea lor, la codificare acolo unde era necesar (cu păstrarea unei liste de corespondență între coduri și valorile inițiale).

A urmat apoi analiza propriu-zisă a datelor, care a constat în statistici descriptive și reprezentări grafice. Pentru fiecare variabilă a fost necesar să identificăm tipul și scala de măsurare, astfel încât să putem interpreta doar rezultatele relevante din outputul generat de Excel și să folosim un tip de grafic adecvat. Partea asta a fost pentru noi prima provocare majoră, însă faptul că ni s-a răspuns la întrebări cu explicații și exemple care să ne ajute să ne lămurim a ajutat foarte mult.



Pentru analiza descriptivă am avut de interpretat:

  • cea mai frecventă categorie (modul) la variabila nominală;

  • în plus față de mod, valoarea din mijloc (mediana) și primele, respectiv ultimele 25% din date (Q1, Q3), cea mai mică și cea mai mare valoare pentru variabila ordinală;

  • în plus față de variabila ordinală (și fără mod), media și indicatorii bazați pe medie (de variație și asimetrie), precum și coeficientul de variație și prezența valorilor aberante pentru variabila raport.

Pentru dashboardul interactiv, pașii urmați au fost:

  • generarea de tabele pivot pentru fiecare variabilă;

  • crearea de grafice adecvate pentru tipul fiecărei variabile;

  • construirea dashboardului prin aranjarea graficelor;

  • crearea părții interactive prin adăugarea de filtre și conexiuni pentru graficele pivot.

Datele folosite pentru realizarea acestui proiect au fost puse la dispoziție de doamna profesoară. Fiecare echipă a avut 499 de rânduri și 6 variabile diferite. Sursa datelor este Testul PISA efectuat asupra elevilor din România în anul 2018 de către OECD.

Cea mai importantă concluzie pentru noi a fost că pentru a putea stăpâni bine un domeniu e nevoie de multă muncă și de un mentor care să ne îndrume la început.

 

Acest proiect este sprijinit financiar de Consiliul Județean Maramureș și de Municipiul Baia Mare.

Comments


bottom of page