EXCELeaza: Asimetrie si output Excel
- Yellow Shirts
- Jul 24, 2024
- 2 min read
Funcții Excel: tabel pivot, grafic pivot
Diferențele mari dintre media și mediana unei variabile cantitative sugerează fie prezența unor valori extreme, fie o tendință de concentrare a datelor în stânga sau în dreapta intervalului valorilor posibile. Această concentrare se numește asimetrie și se măsoară cu ajutorul coeficientului de asimetrie. În funcție de sensul diferenței dintre medie și mediană (sau medie și mod), putem deduce în ce parte se află concentrarea, iar în funcție de valoarea absolută a coeficientului de asimetrie ne putem da seama cât de pronunțată este aceasta.
Într-o serie de date simetric distribuită, valorile pentru medie, mediană și mod vor fi egale, deoarece datele sunt concentrate pe mijloc (vârful/cea mai frecventă valoare corespunde cu locul medianei) și scad simetric pe măsură ce se îndepărtează de valorile cele mai frecvente (abaterile negative și cele pozitive se anulează reciproc, deci media va fi tot la mijlocul seriei).

Atunci când există asimetrie, datele vor fi concentrate fie la stânga (valori mici), deci mediana va fi mai mică decât media, iar modul mai mic decât mediana. Similar, atunci când concentrarea este la valorile mari, media va fi mai mică decât mediana, care va fi la rândul ei mai mică decât modul. Cu cât aceste diferențe sunt mai mari, cu atât nivelul de concentrare este mai mare.
Eliminând din tabelul de statistică descriptivă toți indicatorii bazați pe medie, vor rămâne de interpretat pentru variabila ordinală doar acei indicatori care se bazează pe ordine (mediana, cuartilele, minim, maxim) sau frecvență (mod, număr total de observații). Pentru variabilele nominale vom elimina inclusiv indicatorii bazate pe ordinea categoriilor, deci vom rămâne doar cu modul și numărul total de observații, restul neavând sens în contextul acestui tip de variabilă.
Acest proiect este sprijinit financiar de Consliliul Județean Maramureș și de Muncipiul Baia Mare.
Comentarios